Selectează o Pagină

PSI

Prevenirea și stingerea incendiilor

Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluție nedeterminată, incluzând și alte fenomene de natură fizică şi chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcție şi elementele de rezistență etc)

Prevenirea și stingerea incendiilor cuprinde ponderea principală a acțiunilor circumscrise domeniului apărării împotriva incendiilor, precum și scopurile acestuia.

Acțiunile de prevenire și cele de stingere sunt complementare și indispensabile îndeplinirii scopurilor și obiectivelor. Adesea acțiunile se întrepătrund.

 Obiective

Obiectivul general al cursului este acela de a oferi cunoștințe de bază cu privire la activitatea de apărare împotriva incendiilor şi la cadrul legislativ care reglementează acest domeniu.De asemenea, cursanţii dobândesc cunoştinţele necesare pentru elaborarea documentelor specifice activităţii PSI, planificarea, organizarea şi monitorizarea acesteia şi a acordării asistenţei tehnice de specialitate.

Ocupația include de asemenea competențe legate de instruirea salariaților în domeniul PSI și elaborarea documentelor specifice activitãții din domeniu.

Durată

2 zile

 Grup țintă

Acest material de instruire este destinat pentru:

Angajatorii  care doresc să-şi perfecţioneze cunoştinţele în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, conform obligaţiilor impuse de actele incidente domeniului;

Iniţierea/Perfecţionarea angajaţiilor  în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, obligatie solicitată pe piaţa muncii, necesară operatorilor economici, instituţii ş.a., conform legislaţiei în vigoare

Beneficii / Competenţe obţinute

participarea la elaborarea, planificarea și aplicarea concepției de apărare împotriva incendiilor la nivelul instituției sau operatorului economic;

participarea la organizarea și monitorizarea activității de apărare împotriva incendiilor;

participarea la activitatea de instruire a salariaților în domeniul apărării împotriva incendiilor;

participarea în colectivele de verificare a modului de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

elaborarea documentelor specifice activității din domeniu

 Tematică

Cadrul legal

Planificarea, organizarea şi monitorizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor (PSI)

Elaborarea documentelor specifice activităţii PSI

Controlul modului de respectare a măsurilor PSI

Acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii de urgenţă

Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătate şi securitatea muncii

Forme de evaluare

Testarea competențelor la finalul cursului

Cunoștințe de bază cu privire la activitatea de apărare împotriva incendiilor

Conținutul documentelor specifice activităţii PSI

Aplicarea normelor  NPM şi NPSI